01 octombrie 2006

Pour les connaisseurs


Am un nou loc preferat în Bucuresti. Cărtureşti - carte, ceai, muzică, dichis. E minunat. De la cum arată localul, arhitectural vorbind, la lista nesfâşită de ceaiuri, la ceainicul colorat în care e servit ceaiul, la angajaţii amabili, oamenii care sunt acolo, cărţile minunate şi colorate din rafturi :) Azi am fost acolo cu o colegă de servici după ce am văzut filmul "A fost sau n-a fost?" regizat de Corneliu Porumboiu. Am discutat despre - ce altceva decât despre - revoluţie. Despre mentalităţi, era în ton cu filmul şi cu localul. Cărtureşti e primul loc din Bucureşti care îmi place la nebunie. Îmi place în totalitate. Şi peste o săptămână o să mă duc să îmi iau ceva cărţi şi ceainicul ăla înflorat pe care am pus ochii :)