08 ianuarie 2012

budinca de cozonac

 
Dap, ati citit bine, budinca de cozonac, adica poti face o budinca din cozonacul ramas de la Craciun, ala tare la care te uiti lung, nu mai vrei sa il mananci, dar parca nici nu l-ai arunca :))  Se poate folosi orice fel de cozonac: cu nuca, simplu, cu cacao, cu rahat, cu mac.
Eu am folosit o tava de la ikea (vezi mai jos) destul de adanca si maricica, asa ca a intrat un cozonac intreg, dar puteti injumatati cantitatile daca faceti intr-o forma mai micuta de chec sau una rotunda de tarta. Boon. In primul rand se faramiteaza cozonacul, asa grosier.

Apoi se toarna:
  • doua cani cu lapte
  • 1 lingurita esenta de vanilie
  • 1 lingurita scortisoara macinata
  • 6 oua batute
  • 3 linguri de dulceata (daca vreti sa fie foarte dulce, deci optional)
Se amesteca pana devine o pasta moale si se baga la cuptor in tava tapetata sanatos cu unt.


Dupa vreo jumatate de ora incercati cu scobitoarea budinca. Nu va iesi perfect curata nici cand e gata pentru ca nu e chec, e budinca, dar va fi aproximativ curata scobitoarea. Un alt indiciu e ca se va inchide la culoare amestecul. Cand o scoateti din cuptor, intoarceti-o cu fundul in sus pe o farfurie.
Si un pic de ninsoare de zahar pudra si ati terminat :) E dementiala si calda si rece :)



28 decembrie 2011

turta dulce de Craciun


Craciunul ar fi de neconceput fara cozonac, dar cum il face mama atat de bine incat nu are sens sa imi bat capul cu el, am zis sa repet anul asta experienta de acum cativa ani, upgradata cu glazura :) Dupa ce am copt vreo 3 zile la turte dulci, toata casa mirosea imbietor si nu e decoratie mai buna de Craciun pe care mi-as fi putut-o dori :)

Ce va trebuie cand faceti turta dulce e un pic de planning si rabdare. Daca stau relativ bine cu primul ingredient, cu al doilea nu prea pot sa ma laud :)) Trebuie sa lasati aluatul vreo 2-3 ore sau peste noapte la rece. Am si incercat o tura fara sa il las in ideea ca merge sigur, nu e nicio diferenta, dar e. Nu se mai umfla turta... deci lasati-l la frigider.


Aluatul:
  • 250g zahar brun
  • 100g miere
  • 1 ½ lingura unt
  • 3 oua
  • 800g faina (teoretic, practic cata intra - detaliem mai jos)
  • 1 ½ lingurita bicarbonat
  • 1 lingurita scortisoara macinata
  • 2-3 cuisoare macinate  
  • 1 lingurita ghimbir macinat
  • ½ lingurita nucsoara
  • ¼ lingurita sare

Puneti toate ingredientele de mai sus (mai putin faina) intr-un bol si mixati-le. Untul si ouale ar fi bine sa fie la temperatura camerei.



Dupa ce aveti un amestec omogen (ca in poza din stanga sus), incepeti sa puneti incetisor faina. Nu puneti toate cele 800g pentru ca s-ar putea sa aveti nevoie de un culturist care sa vi-l intinda a doua zi. Faceti aluatul un pic mai moale decat ar fi nevoie sa il intindeti pentru ca lasat la rece se va intari... Acoperiti aluatul cu niste folie ca sa nu se faca crusta si pauza. Pana maine.

S-a facut maine. Scoateti din frigider coca si intindeti-o cu facaletul (sau puneti-l pe prieten sa faca asta daca ati bagat prea multa faina, cum am facut eu :) Pentru ca am vrut turte mai subtiri, le-am intins cam la 3mm, dar le puteti intinde si la 5-6 mm pentru turte mai groase.


Am facut braduti, cizme si cai si au iesit 10 minute mai tarziu.... stelute :) Asta da miracol de Craciun :))


Si acum elementul wow. Turta dulce in sine este foarte buna asa simpla, dar daca vreti sa ramana toate neamurile gura cascata va recomand glazura :) Am luat reteta de la martha. Lasati turtele sa se raceasca de tot si apoi puteti trece la glazura.

Glazura:
  • 1 albus de ou
  • 2 canute de zahar pudra
  • sucul de la 1/2 lamaie
  • bilute comestibile si colorant alimentar (optional)

Albusurile se bat pana se intaresc, apoi se adauga treptat zaharul pudra si sucul de lamaie. Aveti grija sa fie destul de tare amestecul pentru ca altfel nu se va intari.


Adaugati bilute comestibile si/sau de ciocolata, imediat dupa ce ati pus glazura.


Si pentru ca nu e Craciun fara rosu, am pus si un strop de colorant in glazura.


Si au iesit cai roz pe pereti :)



Cand s-au intarit, le-am adunat in celofan si cel mai greu a fost sa ii conving pe cei carora le-am daruit ca nu sunt cumparate :))


Cu putin sparkly wine si e Craciunul perfect :) Sper ca ati avut si voi unul la fel :) Ho ho ho!

18 decembrie 2011

vin fiert mix


Daca va pregatiti sa plecati in vacanta si nu vreti sa carati cele 5 borcanele cu spice-uri (ca mine) sau daca vreti sa fiti oricand gata pentru vin fiert, puteti combina cele trebuincioase de pe acum pentru serile frigoroase din preajma Craciunului :)
Altfel spus se iau: scortisoara, cardamon, ghimbir, cuisoare, anason si se amesteca intr-un borcanel. Cand vreti sa puneti ibricul cu vin pe foc, mai adaugati doar portocale, mar si zahar. Hmmm. Ce pacat ca nu avem vin de fiert acum... dar mergem noi la tata acasa :)